Motoarele IAR seria K, au fost produse la Brașov sub licență Gnome et Rhône. Istoria acestei firme franceze în perioada interbelică, este marcată de personalitatea lui Paul Louis Weiller, acționarul principal al societății.
Născut în 1893 la Paris, dintr-o familie de evrei din Alsacia, a absolvit studii de inginerie in 1914.
Primise botezul aerului încă din 1908, tatăl său, Lazare Weiller, unul dintre marii industriaşi francezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenit si senator, fiind și promotor al invenției fraților Wright și al fabricației primelor avioane în Franța.
Familia Weiller alături de Wilbur Wright
(Paul este primul din stânga)
Devine pilot militar în 1915 și pe parcursul războiului contribuie la dezvoltarea aviației de recunoaștere și a celei de observație pentru reglajul focului de artilerie, folosind telegrafia fără fir.
Grupul de recunoștere condus de Weiller format din trei escadrile Breguet XIV, operează până la 100 km adâncime de linia frontului și are o mare contribuție la pregătirea ofensivei din 1918, care a dus la câștigarea războiului de catre forțele aliate.
La finalul războiului este căpitan, medaliat cu “Croix de guerre” și “Military cross”.
A efectuat 740 ore de zbor, fiind rănit de 5 ori și a repurtat 4 victorii aeriene.
De atunci i s-a spus chiar de membrii familiei, “Comandantul”.
La 22 de ani devine Cavaler al Legiunii de onoare, iar la 25 primește distincția de Ofițer al Legiunii, chiar de la Mareșalul Foch.
Pe data de 29 august 1922 se căsătorește cu prințesa Alexandra Ghica, fiica prințului Ioan Ghica. Ceremonia are loc la Biserica Română din Paris, Rue Jean de Beauvais. după ce este întâi botezat ortodox. Au împreună o fiică, Marie-Elisabeth. Divorțează în 1931 și se recăsătorește în 1932 cu Aliki Diplarakou, miss Europa 1930, cu care va avea un fiu.
În 1922 devine administrator al societății Gnome et Rhône, care după succesul din timpul războiului se afla într-o situație dificilă, prin lipsa de comenzi și declinul motoarelor rotative.
Reușește să o reorganizeze și să obțină un succes deosebit, pornind de la achiziționarea licențelor pentru motoare în stea Bristol. Gnome et Rhône a deținut dreptul de vânzare și licențiere exclusivă a acestora în toate țările din Europa.
Devine curând acționarul principal al societății.
În paralel, este unul din acționarii principali ai Companiei Internationale de Navigație Aeriană (CIDNA), denumirea purtată de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană (CFRNA), după reorganizarea din 1926.
Înființează și Compania Air Afrique (CGA-Air Afrique), fiind acționarul majoritar.
Folosește liniile aeriene pentru promovarea motoarelor Gnome et Rhône, în țările unde sunt organizate zborurile, majoritatea avioanelor fiind echipate cu motoare de la acest producător.
Începând cu 1933 se formeaza Air France prin fuziunea celor cinci companii de transport CIDNA, Air Union, Air Orient, Lignes Farman și Aeropostale, Weiller fiind membru al consiliului de administrație.
După ocuparea Franței de către germani, este reținut alături de alți industriași sau politicieni evrei, de către autoritătile de la Vichy. I se retrage cetățenia franceză. i se confiscă averea și este arestat la domiciliu în Marsilia. Reușește să fugă în ianuarie 1942, se alătură regimului de rezistență al Franței Libere ( de la care primeste pașaportul nr. 1), acționând din Canada. Mama sa este trimisă la Auschwitz, unde moare în 1944. Amicul său producător de avioane Marcel Bloch este deportat în lagărul de la Buchenwald, unde reușește să supraviețuiască. fiind eliberat în aprilie 1945. Ulterior își schimbă numele în Marcel Dassault. Dassault a fost numele conspirativ “Chardasso” folosit în rezistență de fratele lui Marcel, generalul Darius Paul Bloch, fiind derivat din “char d’assault”, denumirea franceză a tancului.
Pe data de 29 mai 1945 societatea Gnome et Rhône este naționalizată sub numele de La Société Nationale d’Étude et de Construction de Moteurs d’Aviation (SNECMA), devenită în prezent Safran.
Paul Weiller, nemulțumit de naționalizare, nu se mai întoarce în Franța și îsi construiește noi afaceri de mare succes în petrol, distribuție energie, finanțe, în diverse țări, sediul central fiind la Geneva.
Pe baza imensei averi acumulate, se ocupă de mecenat pentru artiști, acte de caritate, reușind să strângă și o deosebită colecție de artă. Din 1965 este membru al Academiei de arte franceze.
În 1989 primește cea mai înaltă distincție a Legiunii de onoare, Grand Croix.
A avut relații deosebit de bune cu familiile regale din Europa, precum și cu lideri politici sau de afaceri din toată lumea.
S-a stins din viață la vârsta de 100 de ani, la Geneva.
Referințe :
https://en.wikipedia.org/wiki/Paul-Louis_Weiller
L’ASCENSION D’UNE FAMILLE JUIVE D’ALSACE
LES WEILLER http://documents.irevues.inist.fr/bitstream/handle/2042/33715/ANM_1995_131.pdf?seq
https://en.wikipedia.org/wiki/Marcel_Dassault
https://en.wikipedia.org/wiki/CFRNA
http://www.timetableimages.com/ttimages/cidna.htm