Crucea Regelui Mihai pe IAR-urile 80

  IAR-urile 80, la fel ca și celelalte  avioane militare românești, au avut marcaje și insigne specifice în fiecare perioadă de alianțe ale României pe parcursul celui de Al Doilea Război Mondial.

Crucea Regelui Mihai a fost folosită între 1 mai 1941 și 3 septembrie 1944.

Originea Crucii folosite în Aeronautica Regală a României, o constituie “cifra regală” (numită si monograma regală), însemnul Regelui Mihai.

Brațele crucii sunt formate din litera M stilizată.

Cifra regală – Ordin Nr. 3088 din 09.09.1940

România a semnat Pactul Tripartit pe 23 noiembrie 1940, aderând la Axă. Una din consecințe a fost adoptarea unui sistem de marcare pentru recunoaștere a avioanelor, la care au aderat toate țările membre.

Orice avion care nu avea aceste însemne, era considerat inamic.

Sistemul de standardizare a culorilor folosit de Ministerul Aviației din Germania, Reichsluftfahrtministerium (RLM) pâna în 1945. 

Sistemul coduri culori german RLM 

   Modele Cruce Mihai IAR 80 

Standard

Variante

Cruce folosită numai pentru IAR 80/81

Bibliografie:

THE IAR.80 AND IAR.81 : Airframe, Systems and Equipment – autor Radu Brînzan 

Vânatorul IAR 80  – Dan Antoniu, George Cicoș