Realizarea avionului IAR 80 Fly Again cu permis de zbor în conformitate cu reglementările în vigoare, necesită folosirea unui alt tip de motor decât originalul.
Unul din obiectivele principale în cadrul proiectului, este ca replica să respecte cât mai exact aspectul exterior al originalului.
S-a decis folosirea motorului Pratt&Whitney R 1830-92, care este asemănator cu motorul original IAR K 14 IV C 32 și adaptarea zonei de fuzelaj anterior pentru a asigura condițiile de instalare motor, cu un minim de schimbări ale geometriei exterioare a avionului.
Comparație motoare
Motorul este montat pe un batiu, iar acesta este fixat de grinda cu zăbrele a fuzelajului anterior, de care este prinsă și aripa.
Principala diferența între cele două motoare privind montajul pe avion, o constituie diferența între cele două lungimi, care este de 296 mm.
Pentru a păstra forma avionului,noul motor a fost deplasat în față comparativ cu cel vechi, pentru a compensa diferența de lungimi,
Instalare motor R 1830
Prima adaptare necesară, a fost prelungirea grindei cu zăbrele cu un modul nou.
Modul adăugat la noua grindă
Comparație grinda originală cu cea modificată
A fost modificat si batiul de fixare motor.
Comparație batiu original cu cel modificat
Pentru realizarea modificărilor s-au confectionat unele repere noi, care nu existau pe avionul original, unele au rămas la fel , iar altele au fost adaptate pentru noua construcție.
Cele două ansamble modificate : batiu si grinda cu zăbrele
Mutarea în față a motorului, introducerea unui modul nou pentru lungirea grinzii cu zăbrele, batiu adaptat, toate acestea implică printre altele schimbarea centrajului și calculul de rezistență pentru fuzelajul anterior modificat.
Modificările carenajului motor și a învelisului fuzelajului anterior fața de original sunt minime, datorită reproiectării zonei, respectand cerințele privind aspectul. Soluțiile folosite în acest scop, vor fi prezentate într-un articol separat.