IAR 80FA – AVION ISTORIC, RECONSTRUIT, SAU REPLICĂ ? (II)

Definirea corectă a încadrării avionului IAR 80 Fly Again în categoriile istoric, reconstruit sau replică este de o deosebită importanță în demersurile necesare pentru obținerea unui permis național de zbor. 

Pentru a încerca să explicăm pasionaților de aviație și celor ce îndrăgesc avionul IAR 80, detalii despre cum se face încadrarea într-o anumită clasă, am folosit în continuare modelul aplicat de Autoritatea Aeronautică Civilă din UK, al cărei regulament pentru admitere la zbor a avioanelor ex-militare a adus clarificări suplimentare în ediția 2021.

Replici și reproduceri

 REPLICA

Este o copie a unui avion cu semnificație istorică, care a fost realizată conform proiectului original. Orice modificare trebuie autorizată de CAA sau de o organizație de proiectare autorizată.

Ca și model este dat ca exemplu cazul avioanelor YAK 3/YAK 9 construite după 1990 de fabrica de la Orenburg (Rusia) folosind desenele și pregătirea de fabricație originale. Au fost folosite materiale noi, un motor american Allison și avionică nouă. 

Documentația este semnată chiar de Sergey Yakovlev, fiul celebrului proiectant. Fabricația a fost făcută în fabrica originală.

Avioanele sunt considerate replici. 

În anexa 1 este prezentată un extras din aprobarea pentru permis de zbor avion YAK 3. 

 

REPRODUCERE

Sunt avioane cu o asemănare rezonabilă a aspectului si construcției  originalul, fabricate cu materiale similare, motor și sisteme de același tip.

Ca și exemplu este dat YAK-ul 3 realizat din conversia unui YAK 11 într-un avion asemanator cu YAK 3. În acest caz nu s-a folosit metoda de construcție originală și proiectul este realizat de un alt fabricant decât cel inițial. 

În acest caz este nevoie de un proiect întocmit de o organizație de proiectare autorizată, care să prezinte toate calculele necesare (sarcini, rezistență, modificări materiale, etc).

Exemplul pentru reproducere folosit de englezi, a fost realizat si în Romania. La Craiova, pe baza structurii avionului YAK 11 aflat la Muzeul Militar, s-a realizat o reproducere a unui YAK 3U, cu motor Pratt&Whitney si elice Hamilton. Nu s-au folosit desenele originale și evident a fost alt fabricant. 

În anexa 2 este prezentată o înregistrare a unui astfel de avion în SUA, în care se vede fabricant Avioane Craiova. 

AVIOANE ORIGINALE

În cazul avioanelor originale lucrurile sunt mai simple și mai clare : se cunoaște seria avionului, istoric de exploatare, există toată documentația originală și funcționează organizații care se ocupă de întreținerea și modificarea permanentă a proiectului. Se cunosc regulamentul de proiectare și există documentația de certificare militară.

În anexa 3 este prezentată documentația pentru un Hawker Hurricane original.

 

ANEXA 1 

NOTĂ APROBARE ZBOR YAK  3   – extras

ANEXA 2

CERTIFICAT ÎNREGISTRARE FAA AVION YAK 3 REPRODUCERE

Reproducere proiectată și realizată la Craiova. A fost înregistrat în SUA și apoi vândut în Australia. În 2011 a stabilit un record mondial de viteză. (vezi aici

ANEXA 3

NOTĂ APROBARE ZBOR Hawker Hurricane   – extras

CONCLUZII

Avionul IAR 80 Fly Again ar putea fi încadrat conform normelor CAA UK, ca REPRODUCERE  a unui IAR 80, din următoarele motive :

  • avionul va avea aspectul aproape identic cu cel al originalului, cu o geometrie foarte asemănătoare
  • soluțiile constructive pentru structură sunt foarte apropiate de original
  • nu se cunoaște regulamentul de proiectare original și nici documentația de omologare
  • există doar un procent mic din desenele originale
  • se vor folosi alt motor, elice, echipamente și materiale
  • producția se va face cu altă pregătire de fabricație
  • avionul nu va fi produs de fabricantul inițial

În aceste condiții, pentru a obține un permis de zbor este necesară întocmirea unui proiect complet de avion, pornind de la baza de certificare, încadrarea la avion acrobație, calcule sarcini, performanțe, aerodinamică, stabilitate,  rezistență, geometrie, mock-up 3D, desene ansamblu, desene execuție, desene pregătire fabricație, echivalări materiale, fișe măsuratori, teste la sol, teste în zbor,manuale întreținere, zbor… 

Toata aceasta documentație se întocmește numai pe baza de regulamente si specificații foarte stricte, conform unor proceduri autorizate, de organizații de proiectare autorizate conform BCAR CAP 553 A8-21.

Sistemul de întocmire, verificare, aprobare a oricărui document este   bine definit,  atribuțiile și  limitările fiecărui nivel ierarhic fiind bazate pe competența și experiența respectivelor persoane în domeniul aviației.

Echipa Fly Again, împreună cu partenerii în proiectare (INCAS, COMOTI, ALTEN, MAGIC ENGINEERING, CAELYNX), au capabilitatea tehnică si organizatorică să realizeze acest proiect.

Într-un mod similar, folosind numai specialiști cu experiență în aviație si în parteneriat cu societăți din domeniu, se va realiza producția.

IAR 80 FLY AGAIN

 

 

Bibliografie :

https://publicapps.caa.co.uk/docs/33/CAP%201640%20Edition%202%20January%202021.pdf

https://siteapps.caa.co.uk/g-info/