Pentru un proiect de succes al avionului IAR 80 Fly Again este necesară realizarea unei geometrii căt mai apropiate de original, proiectarea și construcția conform regulamentelor în vigoare și a disponibilității echipamentelor.
Prin Tema de proiectare s-a hotărât realizarea unui avion replică IAR 80 în condiții de zbor si cât mai apropiat de aspectul și configurația originalului.
Concepția proiectului avionului IAR 80 Fly again, a necesitat luarea unor decizii majore referitoare la echiparea sa privind :
- motor
- elice
- tren
- instalații
Nu întâmplător motorul, elicea și foarte multe echipamente din instalații sunt cele folosite pentru echiparea avionului YAK 3U proiectat și realizat la Craiova în 1992-1994.
Acesta este singurul avion care a fost astfel dotat în România și totodată exista expertiza dovedită privind reconstrucția de warbirds.
În cadrul echipei Fly Again sunt ingineri care au proiectat și realizat acel avion, experiența nu a fost pierdută și va fi folosită pentru IAR 80FA.
În plus, Asociația Fly Again a primit aprobarea exclusivă a proprietarului francez al documentației de YAK 3U, pentru a folosi ce se poate adapta în proiectul IAR 80 FA.
Intentionăm sa realizăm fabricația cu specialiști care au lucrat la YAK 3U și cunosc echipamentele si tehnologia. (ultimele au fost produse în 2012).
Asemănare proiectare și fabricație :
- proiecte complete de avion replică pornind de la un minim de documentație originală
- proiecte complete pregătire de fabricație
- se folosesc aceleași norme de proiectare
- sunt aceleași materiale
- sunt aceleași procese tehnologice de fabricație
- se folosesc aceleasi utilaje
Instalații si echipamente comune
Motor
- instalare motor
- amortizori vibratii motor
- comenzi motor
- sistem admisie aer carburator
- sistem aprindere – magnetouri
- indicatoare : tahometru, temperatura ulei, presiune galerie, presiune combustibil
Desen instalare motor P&W R 1830 pe avion YAK 3U
Accesorii motor
- pompa ulei
- pompa combustibil
Motor și elice montate pe YAK 3U
Elice
- instalare elice
- montare coif
- reglaj pas
Montaj elice și coif YAK 3U
Sistem de frânare hidraulică – Cleveland
Echipamente instalații
- demaror
- generator
- baterie
- tub Pitot
- radio
- transponder
- iluminare
Aceleași utilaje
Același tip de gabarite
În concluzie
Am mai făcut ! Se poate face ! Se va face !