Replica și original IL-2 Sturmovik

  Il-2 a fost avionul militar produs în cel mai mare număr de exemplare, respectiv 36183. Cu toate acestea, în diverse muzee de aviație sunt expuse  15 aparate, doar 2 fiind restaurate în stare de zbor.

IL-2 Muzeul Sor Varanger Norvegia

Primul avion aflat în conditii de zbor, se află la  Flying Heritage & Combat Armor Museum în Everett, Washington, colecție creată de Paul Allen, cofondator Microsoft.

Este un Il-2M3, reconstruit folosind componente de la patru epave. Cele mai multe componente provin de la un Il-2 realizat în 1943 si care a fost doborât de artileria antiaeriana pe 10 octombrie 1944. A fost reperat în 1991 din elicopter, într-un lac și a fost recuperat. Când a fost adus la suprafață s-au găsit sub planuri acroșate bombe și rachete.

Reconstrucția  a fost comandată de americani la o fabrică de avioane militare din Siberia. Primul zbor a fost făcut în 2011, dupa care avionul a fost transportat în SUA, unde zboară si în prezent.

Motorul este un Allison V 12 (V1730-113), iar elicea provine de la un P 38 Lightning.

Cel de al doilea avion aflat în stare de zbor, este reconstruit dintr-un aparat care a aterizat forțat în data de  25 noiembrie 1943, pe un lac înghețat din regiunea Murmansk, la granița cu Norvegia, probabil lovit de un Me 109 german. Pilotul si mitraliorul au spupraviețuit, dar gheața s-a spart și avionul s-a scufundat în lac.

Avionul a fost descoperit în 2005, la o adâncime de 20 m, fiind recuperat în 2011.  Căutarea a fost organizata de mai multe asociații, la inițiativa fiului pilotului ce s-a prăbușit. 

Avionul a fost restaurat în final  de Institutul de cercetare în aviație Siberia (Sibnia) și a început să zboare în 2017. Este echipat cu un motor Allison V 12. 

În prezent face parte din cel mai mare muzeu tehnic privat  lângă Moscova al unui om de afaceri rus, Vadim Zadorozhny, alături de alte avioane în condiție de zbor : I-15, I-16 Rata, Mig 3, Po-2.

 

Istoria avionului restaurat

Tot în regiunea Murmansk, a fost găsit un Il-2 varianta monoloc, recuperat în 2018. Acesta se prabusise pe 22 august 1943, pilotul cpt. Alexander Kalicev reusind sa se salveze. 

 Dacă se va reconstrui și acest avion monoloc, vor zbura practic principalele variante de Il-2, existând diferențe si de construcție a aripii.

 Partea posterioară a avioanelor a fost realizată din lemn și e reconstruită complet.

Se folosesc motoare Allison de 1450 CP.

Sunt replici sau originale ?

Greu de spus …  !!!